Titlu proiect: Creșterea eficienței energetice a clădirilor Școlii Gimnaziale Speciale Sf. Stelian Rădăuți”, cod SMIS 110279

Beneficiarul finanțării nerambursabile: Consiliul Județean Suceava

Beneficiarul final al investiției: Școala Gimnazială Specială Sf. Stelian Rădăuți

Proiectul este implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020,  Axa prioritară 3 - Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții (PI) 3.1- Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea B - Clădiri publice.

Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului:

Creșterea eficienței energetice a celor două clădiri aparținând Școlii Gimnaziale Speciale Sf. Stelian Rădăuți, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Suceava, în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a scăderii consumului anual de energie primară a clădirile publice.

Obiective specifice:

  • Reabilitarea energetică a celor două corpuri de clădire aparținând Școlii Gimnaziale Speciale Sf. Stelian Rădăuți prin implementarea de soluții de eficientizare energetică.
  • Asigurarea unui climat optim desfășurării și perfecționării actului educațional în conformitate cu Curriculumul Național pentru învățământul special și special integrat prin implementarea de măsuri de creștere a eficienței energetice.

Grupul țintă al proiectului:

                Grupul țintă este reprezentat de elevii Școlii Gimnaziale Speciale Sf. Stelian Rădăuți, de cadrele didactice și de personalul auxiliar și administrativ al unității de învățământ.

Tipuri de lucrări specifice ce se vor executa în cadrul proiectului în scopul eficientizării energetice Școlii Gimnaziale Speciale Sf. Stelian Rădăuți:

  • Termoizolarea planșeului superior (sub șarpantă)
  • Recompartimentarea spațiilor din mansardă
  • Montarea de tavane false termoizolante
  • Închiderea teraselor de la intrare cu tămplărie performantă energetic
  • Montarea de robinete cu cap termostatic la radiatoare
  • Reabilitarea/modenizarea instalației de iluminat
  • Instalarea de captatoare solare termice
  • Instalarea de panouri solare fotovoltaice
  • Montarea unui sistem de ventilare mecanică
  • Refacere trotuare de jur împrejurul clădirilor
  • Introducerea de stâlpișori din b.a înglobați în zidărie la pereți, lipiți sau independenți
  • Realizarea de centuri din b.a la nivelul superior al pereților de calcan

Rezultate așteptate la nivel de proiect :

  • Reducerea nivelul anual specific al gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2);
  • Scăderea consumului anual de energie primară a clădirilor publice (kWh/an)

Indicatorii de proiect:

  • Scăderea consumului anual de energie finală din surse neregenerabile
  • Scăderea consumului anual specific de energie primară din surse neregenerabile (kWh/m2/an) pentru încălzire/răcire
  • Creșterea consumului anual de energie primară din surse regenerabile (kWh/an) pentru încălzire/răcire, preparare apă caldă consum și electric

Valoarea contractului de finanțare:

 

Valoare totală

Valoare totală eligibilă

Valoare totală contribuție publică

Valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR

Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național

Valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului

Valoarea neeligibilă

(inclusiv TVA)

 

Lei

Lei

Lei

Lei

%

Lei

%

Lei

%

Lei

 

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

UAT Județul Suceava

849.383,14

777.766,06

777.766,06

661.101,15

85,00

101.109,58

13,00

15.555,33

2,00

71.617,08

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 06.09.2018,  iar perioada de implementare a proiectului este de 54 de luni respectiv între 27.03.2017 – 31.08.2021 cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Copyright (c) 2013-2018 Consiliul Județean Suceava - Toate drepturile rezervate

Acest site respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679.
Vezi detalii Ok