„Fantezii literare” - concurs de proză scurtă

Municipiul Suceava

Miercuri 01 Ianuarie 2020  - Luni 30 Noiembrie 2020
 
Locație: Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” provoavă tinerii cititori la un concurs de proză scurtă intitulat generic „Fantezii literare”.

Desfășurată la nivel național din inițiativa Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, competiţia  literară este deschisă tuturor copiilor  talentaţi.

Într-o primă etapă vor fi organizate ateliere de scriere creativă în cadrul Bibliotecii Bucovinei (înscrierile se fac la Secția pentru adolescenți) şi în bibliotecile publice din judeţul Suceava. Acestea se vor desfășura pe parcursul semestrului al II-lea al anului școlar 2019-2020, respectiv în perioada februarie-mai 2020. Pot participa elevi din unităţile de învăţământ sucevene cu vârsta cuprinsă între 13 şi 19 ani. 

Cele mai bune texte vor fi premiate de Biblioteca Bucovinei la începutul lunii iunie, iar 5 dintre acestea vor fi selectate pentru a fi trimise apoi la Biblioteca „Panait Istrati” Brăila. Regulamentul permite ca tematica să fie la alegere iar lucrările pot fi ilustrate cu desene sau picturi. 

În ceea ce privește jurizarea, fiecare text va fi citit, analizat şi punctat de către persoane familiarizate cu domeniul literaturii.

Câştigătorii la nivel național ai Concursului de proză scurtă „Fantezii literare” vor fi anunțați în luna noiembrie, lucrările premiate urmând a fi cuprinse într-o antologie de texte literare realizată la editura „Proilavia” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, care va fi distribuită bibliotecilor partenere și autorilor textelor literare.

20200207 fl

Copyright © Consiliul Județean Suceava - Toate drepturile rezervate

Acest site respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679.