În cadrul Parteneriatului de colaborare dintre judeţul Suceava şi Departamentul Mayenne din Franţa, la Biroul francez situat în incinta Casei Prieteniei (municipiul Suceava, str. Ion Grămadă nr.1-3), a fost deschisă o bibliotecă cu raft deschis.

  Membrii asociaţiei Laval-Suceava au oferit un fond de carte în limba franceză pentru a facilita accesul la publicaţiile în limba franceză şi pentru a dezvolta gustul pentru lectură la publicul interesat de limba şi cultura franceză.

  Astfel, în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 17.00-19.30, biblioteca cu raft deschis stă la dispoziția sucevenilor, sub îndrumarea doamnei prof. Tamara Sabin şi a doamnei prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu. Acest proiect este destinat elevilor, studenţilor şi publicului francofon din judeţul Suceava. Ataşat veţi găsi o listă cuprinzând cărţile disponibile la biblioteca cu raft deschis. cărți disponibile

  Activități în cadrul Biroului Francez – Casa Prieteniei Suceava (februarie – decembrie 2017)

Copyright (c) 2013-2017 Consiliul Județean Suceava - Toate drepturile rezervate